A treia întâlnire a proiectului VolunSailing

Asociația Poloneză de Yahting, împreună cu Federația Maghiară de Sailing și Clubul Wind Hunters din România dezvoltă proiectul de mobilitate a voluntarilor VolunSailing, în cadrul Programului Erasmus+ sport al Comisiei Europene. Cea mai recentă întâlnire a avut loc în Budapesta, iar obiectivul său principal a vizat analiza a peste o sută treizeci de sondaje strânse de la cluburile de yachting, cu privire la nevoile acestora pentru voluntariat.

Pentru a doua oară, după întâlnirea de la Balatonfüret din luna august a acestui an, întâlnirea ValunSailing a avut loc în Ungaria:– Am mai găzduit o întâlnire VolunSailing în Ungaria, de data aceasta la Universitatea de Educație Fizică din Budapesta. În cele două zile și jumătate de muncă, am discutat despre rezultatele sondajelor efectuate în cele trei țări ale noastre, între cluburi și membrii noștri. În Ungaria am făcut cercetări și în rândul practicanților de yachting care dețin permise de concurs, eliberate de Federația noastră. Am primit răspunsuri cu valoare semnificativă, întâlnindu-ne cu doamna Doctor Szilvia Perény, expertă în organizarea și conducerea voluntarilor în diverse evenimente sportive și non-sportive. Pe parcursul celor două ore și jumătate de discuții am primit expertiză și cunoștințe despre voluntariat pe care le vom duce mai departe în proiectul nostru. Szilvia Perény deține o experiență vastă în organizarea unor evenimente majore din Ungaria, precum campionatele mondiale în diferite sporturi, dar și organizarea Conferinței Euharistice care a avut loc în luna septembrie și în care au fost implicați trei mii cinci sute de voluntari, doar pentru acest eveniment. Apreciem că a fost de acord să 

împărtășească vasta ei experiență cu proiectul nostru – a declarat Andras Holczhauser, Secretarul General al Federației Ungare de Sailing.

Alexandru Micu, Președintele Federației Române de Yachting subliniază că informațiile adunate până în prezent vor fi structurare înainte de următoarea întâlnire din țara sa:

– Am făcut progrese mari în sondajele pe care le-am efectuat în țările noastre. Vom compara rezultatele între cele trei țări și vom emite concluzia acestei analize. Până acum putem observa că majoritatea cluburilor împărtășesc aceeași nevoie, care reprezintă asistența din partea voluntarilor, mai ales în timpul organizării evenimentelor. Acesta este un feedback important, deoarece știm unde trebuie să ne îndreptăm atenția principală în timpul creării sistemului VolunSailing. Următoarea întâlnire este planificată să aibă loc la clubul nostru Wind Hunters din Constanța, România. Cu siguranță vom avea o bază solidă până atunci, pentru a intra în etapa finală a lucrărilor pentru sistemul VolunSailing – a specificat Alexandru Micu,

Președintele Federației Române de Navigație.

Maciej Szafran, liderul Departamentului de Instruire și Dezvoltare a Asociației Poloneze de Yachting, notează că marile ambiții în crearea un sistem de voluntariat, dedicat în special organizațiilor de sailing, se reflectă în efectul progresului lucrărilor până în prezent, realizat de grupul internațional de lucru al proiectului:– Din nou, am avut șansa de a experimenta organizarea întâlnirii și ospitalitatea maghiară, pentru care îi mulțumesc sincer lui Andreas Holczhauser și întregii sale echipe. Întâlnirea a fost foarte fructuoasă deoarece am rezumat lucrările recente și am planificat sarcini suplimentare. Acum, înainte de următoarea întâlnire din România care va avea loc în luna iunie a anului anul viitor, vom dezvolta un document care să descrie sistemul de voluntariat în limba engleză, apoi îl vom traduce în maghiară, română și poloneză. Cu siguranță, se va conforma cu legislația UE, astfel că vom putea atinge obiectivul principal, acela de a crea un sistem internațional de voluntariat pentru sport, și în special pentru organizațiile de sailing, orientat pe participarea și cooperarea cu voluntari, care să cuprindă linii directoare privind principalele domenii atunci când se lucrează cu voluntari.

În următoarea fază, când cea mai mare parte a lucrărilor noastre se vor finaliza, intenționăm să consultăm versiunea finală a documentului nostru cu alte federații de sailing din cadrul Eurosaf și, eventual, cu Comisia pentru Dezvoltare a Sailingului și a Regiuniumilor din cadrul World Sailing, în care am onoarea să lucrez. Vom putea prezenta rezultatele muncii noastre până la sfârșitul anului viitor și atunci vom începe promovarea. Cu toate acestea, am început deja să ne gândim cum să dezvoltăm pe viitor acest proiect de doi ani.

La această întâlnire, echipei din Asociația Poloneză de Yachting  i s-au alăturat Martyna Rawicz și Anna Sokulska, care vor sprijini grupul nostru de lucru în continuare. Desigur, partea ungară a organizat întreaga întâlnire și, ca de obicei, Anna Kuder ne-a condus impecabil munca de fond – a spus Maciej Szafran.

Mai multe informații pe volunsailing.eu/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *